Secretul din spatele rezistenţei clădirilor romane, vechi de peste 2.000 de ani, a fost descoperit de cercetători. Cum va putea îmbunătăţi construcţiile din prezent

În prezent, cercetătorii au descoperit chimia din spatele acestui fenomen, fiind cu un pas mai aproape de recuperarea reţetei misterioase, informează Science Alert. 

Conform analizelor, betonul utilizat de romani nu este doar mult mai durabil în timp, ci acesta devine mai stabil după trecerea anilor. Cercetătorii conduşi de geologul Marie Jackson, din cadrul Universităţii din Utah, au încercat pentru un timp îndelungat să descopere misterele din spatele materialului de construcţie roman, în prezent reuşind să realizeze un model al structurii pentru a observa cum se solidifică acest material de-a lungul timpului. 

• Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
• Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?

Betonul din prezent este realizat dintr-un amestec de nisip, pietriş şi alţi aditivi, care se întăresc în contact cu apa. Agregatul trebuie să fie inert, deoarece orice reacţie chimică nedorită poate duce la eroziunea sau fărâmiţarea structurii. De acea betonul nu rezistă la fel de mult în timp precum alte pietre naturale.  

În cazul betonului roman, a fost utilizată cenuşă vulcanică, pietriş şi apă de mare, profitând de o anumită reacţie pe care au observat-o în depunerile de cenuşă vulcanică întărite natural, denumite tuf.  Amestecat cu cenuşa vulcanică, mortarul continua să reacţioneze cu acest material pentru un timp îndelungat, în cele din urmă fiind realizat un material mult mai durabil în timp. 

În cadrul unei cercetări anterioare conduse de Jackson, echipa a prelevat mostre de material din mai multe porturi de pe coasta Italiei. Cu ajutorul unui microscop electronic, experţii au analizat structura probei, înainte de a utiliza spectroscopia Raman pentru o analiză în profunzime. 

,,Putem analiza micile structuri ale betonului pentru a afla mineralele din care este realizat, succesiunea cristalelor şi proprietăţile lor cristalografice,” spune Jackson. 

Unul dintre aspectele fascinante descoperite de cercetători a fost prezenţa tobermoritei aluminice (aluminous tobermorite ), un mineral derivat al siliciului (silice), greu de realizat în laborator, însă în betonul antic acesta este extrem de prezent. Conform analizelor tobermorita aluminică (aluminous tobermorite ),împreună cu un mineral asociat, continuă să se dezvolte în beton mulţumită apei de mare ce dizolvă treptat cenuşa vulcanică. ,,Romanii au creat un beton asemănător rocilor care abundă într-un schimb de chimicale şi apă de mare,” a declarat Jackson. 

Metoda romanilor este opusă faţă de cea utilizată în prezent, în cazul căreia apa de mare erodează structura producând dezintegrarea materialelor. Realizarea betonului cu ajutorul tehnicii romane ar putea reprezenta, ironic, o evoluţie al modului de construire a clădirilor, mai ales a celor amplasate pe coaste, în apropierea mării. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: